NUMELE PROIECTULUI:
PĂSTRĂM CĂLDURA ÎN CASA TA!
Număr ordine: 20
finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență
NUMELE BENEFICIARULUI:
SC PASIROM INTERNATIONAL SRL
Apel de proiecte:
„Renovare ce vizează eficiența energetică combinată cu instalarea de sisteme fotovoltaice pe clădirile rezidențiale unifamiliale, numai pentru gospodăriile sărace din punct de vedere energetic și pentru consumatorii de energie vulnerabili”.
Pilonul I. Tranziția verde
Componenta 16. RePowerEU
Investiția 7. Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor
Axa I – Renovare ce vizează eficiența energetică combinată cu instalarea de panouri solare pe clădirile rezidențiale unifamiliale, numai pentru gospodăriile sărace din punct de vedere energetic și pentru consumatorii de energie vulnerabili
OBIECTIVE: Obiectivul general al proiectului este de creștere a eficienței energetice a 763 clădiri rezidențiale aparținând unor consumatori vulnerabi; investitia consta in renovarea cladirilor, respectiv montarea de sisteme de panouri fotovoltaice, contribuind astfel la realizarea obiectivului general al prezentului apel de proiecte. Obiective specifice: – renovarea a 763 de cladiri rezidentiale unifamiliare intre 40mp si 100mp aflate in proprietatea unor beneficiari vulnerabili; – achiziționarea și montarea a 763 de sisteme de panouri fotovoltaice – gestionarea echipelor de montaj pentru implementarea proiectului cu succes – colaborarea cu terți – gestionarea optima a raporturilor de colaborare cu MIPE.
renovarea a 763 de clădiri rezidențiale unifamiliare între 40mp și 100mp aflate în proprietatea unor beneficiari vulnerabili;
achiziționarea și montarea a 763 de sisteme de panouri fotovoltaice
gestionarea echipelor de montaj pentru implementarea proiectului cu succes
colaborarea cu terți
gestionarea optima a raporturilor de colaborare cu MIPE
VALOAREA TOTALĂ A PROIECTULUI:
92.063.781 LEI
DATA ÎNCEPERII:
30.07.2025
DATA FINALIZĂRII:
31.08.2026
CODUL PROIECTULUI:
RUE 20-C16RePowerEU/I7/AXA1/1
NUMELE PROIECTULUI:
PĂSTRĂM SOARELE ÎN CASA TA!
Cod: RUE 163
NUMELE BENEFICIARULUI:
SC PASIROM INTERNATIONAL SRL
Finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență
Pilonul I. Tranziția verde
Componenta 16. RePowerEU
Investiția 4. Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării.
Apelul de proiecte: „Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării”
Cod apel de proiecte: PNRR/2024/C16RePowerEU/I4/1.B
Obiectivul general al proiectului este reducerea semnificativă a consumului de energie electrică provenită din surse
convenționale în cadrul clădirilor rezidențiale unifamiliale, prin instalarea de sisteme de stocare a energiei electrice.
Aceste sisteme vor contribui la îmbunătățirea eficienței energetice, prin gestionarea și utilizarea mai eficientă a energiei
generate din surse regenerabile, cum ar fi energia solară.
Prin integrarea acestor soluții de stocare, proiectul vizează
reducerea semnificativă a dependenței gospodăriilor de rețeaua națională de electricitate.
Astfel, surplusul de energie
regenerabilă generat de instalațiile fotovoltaice va fi stocat și utilizat în perioadele de consum mai mare sau când
producția de energie din surse regenerabile este scăzută, contribuind la un consum mai sustenabil și mai eficient al
energiei electrice.
Obiectivul specific al proiectului este instalarea de sisteme de stocare a energiei electrice în 939 de gospodării, fiecare
sistem având o capacitate de stocare a energiei electrice de cel puțin 5 kW.
Aceste sisteme de stocare vor sprijini gospodăriile să utilizeze într-un mod mai eficient energia generată din surse regenerabile, reducând pierderile de energie și asigurându-se că surplusul de energie generat este stocat și utilizat corespunzător. În plus, proiectul va contribui la
creșterea autonomiei energetice a fiecărei gospodării, permițându-le să devină mai puțin dependente de furnizorii externi de energie și mai reziliente în fața fluctuațiilor prețurilor la energie electrică, sprijinind astfel tranziția către un sistem energetic sustenabil și mai eficient pe termen lung.
VALOAREA TOTALĂ A PROIECTULUI:
30.088.146,00 LEI
DATA ÎNCEPERII:
30.07.2025
DATA FINALIZĂRII:
august 2026
CODUL PROIECTULUI:
PNRR/2024/C16RePowerEU/I4/1.B
NUMELE PROIECTULUI:
PĂSTRĂM SOARELE ÎN CASA TA!
Număr ordine: 90
NUMELE BENEFICIARULUI:
SC PASIROM INTERNATIONAL SRL
finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență
Pilonul I. Tranziția verde
Componenta 16. RePowerEU
Investiția 4. Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse
regenerabile de către gospodării
Apelul de proiecte: „Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din
surse regenerabile de către gospodării”
Cod apel de proiecte: PNRR/2024/C16RePowerEU/I4/1.A
Obiectivul general al proiectului este de a sprijini consumatorii vulnerabili de energie în reducerea costurilor cu energia
electrică și în creșterea eficienței energetice a locuințelor acestora, prin instalarea a 992 de sisteme fotovoltaice și de
stocare a energiei electrice.
Proiectul va contribui la accelerarea tranziției către surse regenerabile de energie, în scopul reducerii dependenței de rețelele tradiționale de energie și al promovării autonomiei energetice în rândul gospodăriilor
vulnerabile.
Astfel, se va îmbunătăți calitatea vieții beneficiarilor și se va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea eficientă a resurselor regenerabile.
Obiective specifice ale proiectului:
1. Instalarea a 992 de sisteme fotovoltaice cu o capacitate netă de cel puțin 3 kW per locuință.
Acest obiectiv vizează implementarea de panouri fotovoltaice în locuințele a 992 de persoane vulnerabile, având scopul de a le furniza energie din surse regenerabile.
Instalarea acestor sisteme va contribui la reducerea dependenței de energia electrică provenită din surse convenționale, în special pentru consumatorii vulnerabili.
2. Instalarea a 992 de sisteme de stocare a energiei electrice cu o capacitate de stocare utilă de cel puțin 5 kW per locuință:
Acest obiectiv vizează implementarea de soluții de stocare a energiei produse de sistemele fotovoltaice, asigurând astfel o utilizare optimă a energiei regenerabile.
Acest sistem va permite stocarea surplusului de energie,
garantând disponibilitatea energiei pe termen lung și reducând necesitatea dependenței de rețelele tradiționale de energie.
3. Reducerea costurilor cu energia electrică pentru 992 de gospodării vulnerabile:
Prin montarea sistemelor fotovoltaice și a bateriilor de stocare, proiectul urmărește reducerea semnificativă a cheltuielilor pentru energia electrică ale beneficiarilor, contribuind astfel la îmbunătățirea situației economice a acestora.
4. Creșterea autonomiei energetice și a sustenabilității gospodăriilor vulnerabile:
Un alt obiectiv este crearea unui sistem sustenabil care să permită gospodăriilor vulnerabile să devină mai independente energetic, având acces constant la energie verde, chiar și în cazul unor eventuale întreruperi în furnizarea energiei din rețelele publice.
5. Contribuirea la reducerea emisiilor de carbon și promovarea utilizării energiilor regenerabile:
Prin implementarea acestui proiect, se urmărește atingerea obiectivelor naționale și europene de reducere a emisiilor de gaze cu efect de
seră și promovarea energiei din surse regenerabile, contribuind astfel la obiectivele de protecție a mediului.
VALOAREA TOTALĂ A PROIECTULUI:
60.280.970 LEI
DATA ÎNCEPERII:
30.07.2025
DATA FINALIZĂRII:
august 2026
CODUL PROIECTULUI:
PNRR/2024/C16RePowerEU/I4/1.A
PNRR – Finanțat de UE
Următoarea Generație a Uniunii Europene
